Interviu cu Dumnezeu - Octavian Paler

-Ai vrea sa-mi iei un interviu? deci…..zise Dumnezeu.
-Daca ai timp... am raspuns eu.
Dumnezeu a zâmbit, spunând:-Timpul meu este eternitatea. Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?
-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu a raspuns:
-Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca, apoi iarasi tânjesc sa fie copii; ca îsi pierd sanatatea ca sa faca bani si apoi îsi cheltuiesc banii ca sa-si refaca sanatatea; faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:
-Ca un parinte, care sunt câteva din lectiile de viata, pe care ai dori sa le învete copiii Tai?
-Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc si ca dureaza mai multi ani ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca de asemenea trebuie sa se ierte pe ei insisi.

-Multumesc pentru timpul acordat..am zis umil. Ar mai fi ceva: ce ai dori ca oamenii sa stie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind si a zis:
-Doar faptul ca sunt aici, intotdeuna...

De ce Dan Cârlan?

Cel mai mare duşman al partidelor politice îl reprezintă ele însele. Competiţia este acerbă în interiorul unui partid, mai ales când acesta se află la guvernare ( a se vedea ce i s-a intamplat lui Mitrea). Nu de puţine ori forfota şi efervescenţa dintr-un partid s-au transformat într-un avantaj pentru competitori. Deşi sunt destui care ar prefera să işi păstreze scaunele, deşi organizaţia scade în sondaje, fiind fideli principiului “ mai bine în opoziţie, dar important e să rămân EU, în cazul de faţă, şi mă refer la şedinţa Consiliului de Coordonare de sâmbătă a PDL, s-a întâmplat cu totul altceva.
Iată câteva argumente logice care vin în sprijinul deciziei de sâmbătă prin care s-a dat un vot de încredere actualei conduceri.
1. Fiecare organizaţie serioasă îşi respectă propriile reguli, aşa încât sâmbătă nu s-a hotărât decât respectarea statutului, regulamentului şi protocolului PDL, adică alegeri interne în 2010;
2. Organizarea la acest moment de alegeri interne presupune o instabilitate pe termen scurt care se poate transforma într-un avantaj pe plan local pentru PSD, partid care deşi ne este partener la guvernare, ne este în acelaşi timp competitor politic;
3. Se apropie alegerile europarlamentare, iar mai apoi cele prezidenţiale. În cazul unor alegeri anticipate în PDL ( şi asta pentru un mandat de un an, căci în 2010 tot trebuie organizate alegeri în filială) e greu de crezut dacă se găseşte cineva care să îşi asume un eventual eşec la scrutinul pentru Parlamentul European.
Ne place sau nu, trebuie să recunoştem că în aceşti patru ani partidul a înregistrat o creştere semnificativă, creştere de care nu sunt străini Dan Carlan, Petrică Movilă, Mihaela Popa, Dumitru Oprea şi toţi ceilalţi.
Aaaaa! Era să uit!… şi mai era cineva responsabil cu creşterea semnificativă, preşedintele Băsescu!